Gărâna Jazz 2009 – ziua III
Pentru că a trecut mai bine de o săptămână de când m-am întors de la Gărâna, lucrurile încep să devină cam confuze şi să se amestece în mintea mea. Asta şi pentru că în cele cinci zile în care nu am folosit Internetul (cu toate că aveam wireless), nu m-am uitat la televizor, nu am avut răgaz nici măcar să îmi notez lucrurile mai importante. Aşa că, unele lucruri s-ar putea să nu fie redate în ordinea strict cronologică. Cert este faptul că s-au întâmplat în acele zile.
Dimineaţa următoare, după furtuna care a întrerupt desfăşurarea festivalului, vremea era destul de închisă. Ceaţa învăluia totul , bătea niţel şi vântul şi era cam frig. Am coborât la restaurant unde am servit “doar o cafea” în ciuda chelneriţei obraznice cu care am mai avut “discuţii” în zilele precedente.
La ieşire am fost abordaţi într-un mod agresiv de un individ îmbrăcat sumar, gen “week-end la grătar”, care ne-a luat la rost, că de ce am parcat maşina în dreptul locului unde el amenajase o terasă în aer liber. Cu toate că nu s-a prezentat, am dedus că este vorba de unul din proprietarii hotelului, pentru că a spus printre altele ” nu am făcut restaurantul ăsta ca să parcaţi voi aici”. Degeaba i-am explicat că la ora 2 noaptea nu aveam unde să găsim loc de parcare astfel încât să nu-l deranjăm pe el. A ţinut să precizeze că a fost cât pe aci să ne ridice maşina, sau să ne blocheze roata, ceva de genul ăsta. Iar despre asigurarea unui loc de parcare, nici vorbă! Ne-a trimis să parcăm “pe drum mai la vale”.
Eu nu am participat direct la discuţie pentru că eram în maşină, dar aş fi vrut să-i atrag atenţia că noi eram deopotrivă musafiri, pentru că eram cazaţi în hotelul lui, clienţi, pentru că plătiserăm pentru nişte servicii şi mai mult decât atât reprezentam o instituţie care ne făcuse rezervări special pentru evenimentul de la Gărâna. Se pare însă că omul era pe moşia lui şi nu îi păsa dacă pierde clienţi din cauza modului necioplit în care îi tratează. Aveţi deci grijă dacă mergeţi la Complexul Turistic Semenic şi vreţi să vă cazaţi la hotelul “Duşan şi fiul“!
Fiind ultima zi de festival am căutat să ajungem mai devreme, mai ales că trebuia să vedem ce mai funcţionează din aparatură după furtuna din noaptea trecută. Spre surpriza noastră la Gărâna era soare şi frumos, aşa că am pus camerele la uscat şi am repornit “jucăria” să vedem dacă merge. Problema cea mai nasoală a fost că “intercom-urile” nu mai funcţionau, dar până la urmă soarele şi adierea vântului a rezolvat şi această problemă, vitală pentru desfăşurarea activităţii noastre.
Dacă nu ştiti ce este intercom-ul, aflaţi că este un dispozitiv, care permite operatorilor de imagine să comunice prin căşti şi microfon cu regizorul de montaj. Fără acest accesoriu devine dificilă coordonarea echipei de filmare, dacă nu chiar imposibilă. Totdată prin acest dispozitiv se asigură şi alimentarea cu curent a camerelor, dar se pare că acest sector nu fusese afectat.
Spectacolul a început pe la ora 19, cu toate că fusese programată începerea sa la orele 18. Aşa că am avut un mic răgaz să mai stăm la masa rezervată VIP-urilor ce eram, să mai mâncăm ceva, să bem o berică şi să ne holbăm la spectatori (oare).
Am uitat să spun că în aceste zile m-am întâlinit cu Andi Popescu, venit de la Timişoara în calitate de spectator şi fotograf. A fost prima întânire cu un membru al blogosferei şi al comunităţii twitter-iştilor pe care am avut-o până acum.
Pentru că eram sătul după două zile de stat în dubiţă cu nasul în aparate, am decis că trebuie să mă implic mai mult în desfăşurarea spectacolului, aşa că mi-am luat o “bericioaică” şi am urmărit o parte din program sprijinit de spatele dubei, cu un ochi aruncat din când în când pe monitor să mă asigur că totul e în regulă. Vremea era frumoasă, aşa că aveam toate motivele să stăm liniştiţi pînă la final.
Seara a fost deschisă de formaţia Trigon din Republica Moldova, care sunt cunoscuţi de “gărânari” de la ediţiile anterioare un au avut un succes la fel de mare. Muzica pe care o cântă poate fi numită etno-jazz, având puternice influenţe din muzica populară şi chiar prelucrări ale unor creaţii folclorice. Folosesc de asemenea vioara şi parcă şi alte instrumente şi accesorii tradiţionale. Personal nu mă prea dau în vânt după ei, dar una peste alta a fost frumos, au avut şi bis-uri şi au entuziasmat din plin publicul.
A urmat Mişi Farcaş Band din Germania. Spre ruşinea mea nu pot să vă spun nimic despre ei pentru că… mi-au scăpat pur şi simplu. Ori am fost prea ocupat cu bericile, ori eram prea atent la aparate, nu ştiu. Îmi aduc aminte doar că la un moment dat am început să mă mişc pe ritmurile lor cu berea în mână, dar muzica nu o mai reţin. Poate când o să vizionez înregistrarea…
Partea cea mai tare a serii şi poate a festivalului a fost recitalul grupului lui Nills Petter Molvaer din Norvegia. Deci vreau să spun că oamenii ăştia m-au “spart” încă de când am sosit la Gărâna în ziua respectivă, în timp ce îşi făceau probele de sunet, cu sunetistul adus de ei. Solistul, care cântă la trompetă, folosea din plin efecte ca reverb şi multi-delay, iar pe lângă secţia ritmică tradiţională mai aveau samplere şi un Macbook cu care scoteau nişte beat-uri care l-ar fi făcut invidios şi pe Tiesto, Paul Van Dyk sau mai ştiu eu ce DJ. Era un jazz sofisticat cu accente de techno şi ambiental. Aveau şi nişte titluri speciale la piese gen “Icy Altitude”, plus nişte efecte vizuale proiectate pe un ecran din dreapta scenei. Super mişto!
Ultima trupă din program a fost de belea pentru că odată cu lăsarea serii, datorită stilului lor mai comercial şi a muzicii mai ritmate, lumea a început să se adune în faţa scenei şi să danseze, de fapt să ţopăie şi să facă ca toţi dracii. La asta a contribuit din plin alcoolul şi poate nişte “ierburi aromate”. Formaţia se numeşte Fortune Cookie şi este condusă de Ulrich Drechsler din Austria. Unul din membrii săi am auzit că este român din Timişoara. Aşa cum spuneam, muzica era ritmată, aveau şi un DJ la platane care făcea de zor “scratch-uri“iar liderul antrena publicul cu triluri de saxofon în stil funky. Au fost în total vreo 3 – 4 bis-uri şi “maimuţele bete” tot nu se săturau. A trebuit să intervină atât Florian Lungu cât şi organizatorul, Marius Giura, pentru a convinge publicul să plece, având promisiunea că trupa va concerta peste câteva zile într-un club din Timişoara.
Noi am profitat repede de moment, am strâns cablurile în timp record,aparatura, camerele, am încărcat tot şi am tăiat-o urgent la “nani”.
A doua zi am mai trecut, pentru ultima dată, pe la locul de desfăşurare al festivalului, pentru a lua banner-ul sponsorului pe care îl reprezentam. Apoi am fost (pentru prima oară) în satul Gărâna unde am luat micul dejun la o pensiune, alături de Florian Lungu, Bela Kamocsa şi câtiva muzicieni întârziaţi pe acolo. A fost superb. Un loc minunat, unde chiar aş veni să stau mai mult timp, dacă aş putea.
A urmat acelaşi traseu către Bucureşti, cu peisaje de vis la malul Dunării, căsuţe cu turnuleţe la Strehaia, unde ne-a oprit şi Poliţia, escală la Craiova, ca să mâncăm la McDonald’s, oltence mişto la Slatina, apoi autostrada Bucureşti-Piteşti către înserat. Am ajuns în Bucureşti aproape de miezul nopţii, am lăsat materialele la firmă şi ne-am îndreptat fiecare spre casa lui.
Cam asta a fost Gărâna Jazz Festival 2009. Poate mergem şi la anul!
Comentarii recente