Prima pagină > Fapt divers > Ani de liceu

Ani de liceu

Marți 21 Octombrie, 2008 Lasă un comentariu Go to comments

Oamenii, în esenţa lor, nu se schimbă. Aspectul fizic, da, dar gesturile, stângăciile, ticurile verbale, modul cum comunicăm şi interacţionăm cu ceilalţi, rămân neschimbate cu trecerea anilor. La concluzia asta am ajuns, când mi-am revăzut colegii de liceu, după 21 de ani de la absolvire. Douăzeci şi unu de ani… este vârsta pe care o au mulţi dintre colegii mei de muncă sau de facultate…

Generaţia mea… Copii aduşi pe lume cu forţa de un decret absurd, născut din prostia şi ambiţiile megalomane ale lui Ceauşescu, care voia, probabil, să concureze cu China la mărimea populaţiei. Am fost numiţi „decreţei” şi mulţi dintre noi am fost copii nedoriţi, lipsiţi de afecţiune, care nu am ştiut ce înseamnă răsfăţul de care beneficiază mulţi copii şi tineri din ziua de azi. Am avut multe vise, dar a trebuit să luptăm din greu pentru a le realiza. Şi am reuşit.

Am realizat cu mândrie că fiecare dintre noi, într-un fel sau altul ne-am realizat şi nu ne-am lăsat înfrânţi de sistem, de vremuri sau de soarta potrivnică. De multe ori, după Revoluţie ni s-a spus că suntem „generaţie de sacrificiu”, dar am demonstrat că nu este aşa. Singura diferenţă între noi şi tinerii de astăzi este că noi a trebuit să luptăm şi să muncim mai mult şi timp mai îndelungat pentru a ne atinge scopurile.

Aşa cum se obişnuieşte la astfel de reuniuni, s-a strigat catalogul şi fiecare am ieşit în faţă, pentru a ţine un mic discurs. Nu au lipsit emoţiile, glumele, aparatele foto şi camerele video. Apoi a urmat tortul aniversar şi cadourile pentru profesori şi doamna dirigintă.

Aşa cum spunea un coleg, ne-am bucurat toţi că nu am ajuns prelucrători prin aşchiere, singurul drum dealtfel pe care puteai să-l urmezi în caz că nu intrai la facultate. Astăzi, avem printre noi, doi medici, un ginecolog şi un medic de familie, un manager de proiecte la Alpha Bank, chiar şi un jurnalist membru CNA. Mai sunt şi câţiva ingineri, finanţişti, oameni de mass-media şi cinematografie şi chiar oameni de afaceri. Trebuie să remarc aici, că am folosit numai genul masculin, pentru simplitate, dar printre cei enumeraţi sunt şi femei, care, pe lângă faptul că au o carieră de succes, mai sunt şi mame a doi sau trei copii.

Petrecerea s-a desfăşurat într-un restaurant select, dar nu în cale afară de luxos, ci mai degrabă de bun gust. Preparatele culinare au fost excelente şi foarte frumos aranajate şi cred că ar fi putut face faţă cu uşurinţă exigenţelor unui dineu prezidenţial. Nu au lipsit nici băuturile, pentru toate gusturile, de la gin, Martini şi vodka, până la sucuri răcoritoare, bere sau vin.

Am avut şi un DJ foarte bine dotat cu sculele specifice meseriei, cu staţie de sonorizare şi lasere dinamice. La început ne-a „asasinat”, timp de câteva ore cu „oldiest but goldiest”, cântece din filmele cu liceeni în care Ştefan Bănică Jr. juca alături de Oana Sârbu şi care culmea au fost făcute în liceul nostru – fostul MF3 (matematică-fizică nr. 3) şi actualul Alexandru Ioan Cuza –  totul condimentat din când în când cu muzică populară. Când a început să pună melodii cu Gică Petrescu şi Gabi Luncă am avut chiar senzaţia că, în felul lui, vrea să ne strige: „Boşorooogilor, asta e muzica voastră”! Dar l-am iertat la final când  ne-am adunat cu toţii la o „şezătoare” în jurul sticlelor cu băutură şi ne-a pus nişte muzică de chill out cu care şi-a spălat păcatele.

Din vorbă în vorbă, am început să-mi amintesc cât de diferiţi eram faţă de adolescenţii de acum. În primul rând, am constatat cu uimire, că atunci nimeni nu ştia despre celălalt ce zodie este şi nici nu ne interesa asta. La vârsta de 18 ani eram doar nişte copii romantici, inocenţi, care nu puneau prea mare preţ pe bani, case sau maşini, ci visau doar la iubiri romantice, facultate, profesie şi poate, o familie.

Singurele distracţii erau „ceaiurile” unde dansam, beam alcool cu măsură şi nu era obligatoriu să faci sex. Dealtfel mulţi dintre noi erau încă virgini la acea vârstă, fără ca asta să fie o tragedie. Nu ştiam de droguri, manele sau telefoane mobile. Mai existau locurile unde puteai să mergi la „video”, fie în discoteci sau aşa numitele cămine culturale, fie la acei colegi, prieteni sau vecini ai căror părinţi erau securişti, nomenclaturişti, sau şoferi de tir. La modă erau filmele cu cu Bruce Lee, Chuck Norris, Van Damme, Rambo şi filmele soft porno, aduse cu mari riscuri în ţară.

Am aflat că există şi o zi aniversară a liceului, în fiecare an, pe 26 ianuarie, când se reunesc foşti elevi din toate generaţiile care s-au perindat de-a lungul anilor pe acolo. Poate am să mă întâlnesc cu ilustrul domn Şerban Huidu, care a fost de asemenea elev al liceului de lângă Piaţa Miniş. Hai La Mulţi Ani şi să o facem şi la anul, mult mai lată!

Anunțuri
  1. eliza
    Marți 21 Octombrie, 2008 la 10:44 am

    frumos!

  2. Poenaru
    Sâmbătă 25 Octombrie, 2008 la 7:05 pm

    Frumos! Impresionant de frumos! Ani bogaţi în furtuni emoţionale. Nu i-am resimţit foarte pozitiv… Întâlnirea noastră a fost un fel de „trezire”. Am înţeles că fiecare dintre noi poartă în suflet o scânteie a sufletului celorlalţi. Mie îmi este de ajuns…

  3. dantanasescu
    Sâmbătă 25 Octombrie, 2008 la 7:10 pm

    Mulţumesc Mircea, pentru aprecieri! Ai dreptate, reîntâlnirea cu trecutul a fost o validare a ceea ce am realizat până acum.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: