Prima pagină > Politică > Ceremonia de învestire a Preşedintelui Obama, Live pe Internet

Ceremonia de învestire a Preşedintelui Obama, Live pe Internet


Mâine, 20 ianuarie 2009, ora 11:30 AM, ora locală, va avea loc, în faţa Capitoliului din Washington DC, ceremonia de depunere a jurământului a celui de-al 44-lea preşedinte ales al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama şi a vicepreşedintelui Joe Biden. Ceremonia va sparge toate recordurile în materie de cheltuieli, estimându-se o sumă finală de 150 de milioane de dolari, informează Associated Press, citată de Agerpres.

Obama

Autorităţile americane au mobilizat un număr impresionat de persoane pentru a asigura securitatea la acest impresionant eveniment. Peste 40.000 de militari, membri ai Gărzii Naţionale şi membri ai forţelor de ordine vor fi prezenţi. Efectivele de securitate, coordonate de Secret Service, reprezintă cea mai importantă forţă de acest fel organizată vreodată la Washington şi depăşesc nivelul forţelor din Afganistan, unde se află 31.000 de militari americani.

Ceremonia poate fi vizionată live pe Internet pe un număr mare de canale de ştiri şi site-uri care oferă streaming video live. Mai jos aveţi o listă cu mai multe astfel de adrese, putând urmări ceremonia cu începere din jurul orei 17:00, ora României. Pentru unele din aceste canale va trebui să descărcaţi, la carere, anumite codec-uri necesare rulării materialului video, în caz că nu le aveţi deja:

C-SPAN

http://www.c-span.org/Watch/C-SPAN_wm.aspx

LIVESTATION.COM

Euronews
http://www.livestation.com/channels/1-euronews_english

BBC World News
http://www.livestation.com/channels/10-bbc_world_news_english

Al-Jazeera
http://www.livestation.com/channels/3-al_jazeera_english

Sau aici direct la mine pe blog!

  1. indianu
    luni 19 Ianuarie, 2009 la 10:14 pm

    Merge la fix un mega-show pe foamea si criza asta… Inceputul lui Obama e promitator, insa sa vedem ce va face concret dupa instalare.

  2. dantanasescu
    luni 19 Ianuarie, 2009 la 10:17 pm

    Va face ce i se va spune.😉

  3. HD
    luni 19 Ianuarie, 2009 la 10:46 pm

    sunt cercuri mult mai influiente si mai sus puse decat obama,care condus SUA , defapt care conduc Terra

  4. eliza
    marți 20 Ianuarie, 2009 la 9:31 am

    Sunt curioasa cum va reda televiziunea AlJazeera „spectacolul”. Va surprinde punctele slabe ale serviciilor de securitate?🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: