Prima pagină > Părerea mea, Revoltător, Social > Va fi cutremur în 2009?

Va fi cutremur în 2009?

Sâmbătă 11 Aprilie, 2009 Lasă un comentariu Go to comments

Mda, cum să nu?! Unii spun că va fi chiar la noapte!

Se pare că după atâtea secole de progres şi civilizaţie, mintea umană a rămas undeva la nivelul primitivilor din neolitic. Nu contează ce spun oamenii de ştiinţă, nu ascultă nimeni ce spun vocile autorizate de la centrele de prognoză seismică. Nu! Dar este literă de lege ce spune câte un bătrânel smintit pe la televiziunile care profită de vremurile tulburi premergătoare instaurării Noii Ordini Mondiale, ca să mai „spargă” puţin audienţa.

Pe domnul Ioan Istrate l-am mai mai văzut ieşit la rampă prin 2000, după fabuloasa Eclipsă a Mileniului din 1999, când abera pe la televiziuni şi în cartea sa „România şi lumea în timp” care a avut un succes enorm în rândurile faierilor panicoşi. Şi atunci, prevestea tot felul de cataclisme, războaie, evenimente apocaliptice, despre care spunea că se vor întâmpla, fără să precizeze când anume, probabil pentru a nu putea fi acuzat de impostură.

Domnul Istrate spune că are viziuni, că vede cu ochii minţii evenimentele viitoare. Nu zic că nu e adevărat, dar a lua halucinaţiile unui senil drept adevăr ştiinţific mi se pare de-a dreptul pueril. Iată mai jos un fragment din cartea sa pe care l-am găsit pe acest blog:

Se prăbuşesc multe blocuri înalte şi cu patru etaje, din toate cartierele Bucureştiului. Se prăbuşesc biserici, multe fabrici sunt distruse. Apar explozii şi incendii. În acest moment văd ceasul indicând orele 3 noaptea. Se schimbă harta fizică a României. Minerii lucrează în subteran la METROU, după mesajul din februarie 1985, pe care îl văd rupt.”

Deci, ce mai, Sfârşitul Lumii! Nimic nu rămâne neafectat, ba chiar avem parte de explozii şi incendii ca în filmele cu Arnold Schwarzenegger sau Bruce Willis! Dar ce nu ştie domnul Istrate şi poate explica orice profesor de geografie de liceu, este faptul că în zona Vrancea avem cutremure de subducţie care nu pot depăşi 7 – 7,5 grade pe scara Richter în magnitudine. Aşa că, nu este posibil ca un astfel de seism să producă „schimbări pe harta fizică a României„. În plus, cutremurele din România se produc la adâncimi mari, neputând avea efecte atât de grave ca cel din Italia, de exemplu.

În altă parte, citesc despre un raport ONU care prevede pentru România, în 2009, un cutremur similar celui din Italia. Am văzut ştirea pe Mediafax, dar nu se preciza defel anul cutremurului, ONU doar ne speria că este posibil să se producă astfel de cutremure şi în România.

Sorin Oprescu, primarul Capitalei ne „teroriza” şi el cu cutremurul, în urmă cu câteva luni, spunând că deţine informaţii din surse sigure şi deja are un plan de măsuri în caz de dezastru.

Directorul Institutului de Fizica a Pămåntului, Gheroghe Mărmureanu, a declarat pentru Antena 3, că, deşi Vrancea are puternice efecte asupra Bucureştiului, cât şi a Moldovei, nu se pune problema unui cutremur catastrofal până în 2012-2013. În Capitală, avem de-a face cu un teren instabil, dar nu se poate vorbi despre zone din Bucureşti periculoase sau mai puţin periculoase.

Deci sesizaţi nuanţa domnul Mărmureanu: nu a spus că va fi un cutremur în 2012 – 2013, ci doar că nu va fi până la acea dată.

În concluzie, cred că este mult mai raţional să dorm liniştit noaptea şi să nu dau crezare tuturor demenţilor şi celor avizi de senzaţional şi audienţă, deoarece:

1. Cutremurele din România se produc la adâncimi mari şi nu pot depăşi 7 – 7,5 grade pe scara Richter.

2. Un cutremur poate fi prevăzut, prin metode ştiinţifice, cu cel mult 30 de secunde înainte de a se produce.

3. Dintre un bătrânel smintit, o organizaţie internaţională fondată în scopul globalizării şi un om de ştiinţă, înclin să dau crezare celui din urmă.

Să ne vedem cu bine duminică dimineaţă, de Florii!

O carte plină de inepţii

O carte plină de inepţii

  1. Sâmbătă 11 Aprilie, 2009 la 6:24 pm

    eu….sper sa nu se intample nimic. Nu stiu daca sa cred, daca sa nu cred..:(

  2. Baiatuldingara
    miercuri 22 Iulie, 2009 la 7:18 pm

    Mai documenteaza-te… 1802 – 7,9,
    D-l profesor Marmureanu a declarat ca urmatorul cutremur major va fi comparabil cu cel din 1802 se va produce la foarte mare adancime si se va simti pana la Moscova. Dansul a mai afirmat ca pana la acest cutremur nu vor mai fi alte cutremure importante.
    Pentru cultura generala ai putea sa te documentezi in legatura cu mecanismul de producere al cutremurelor din Vrancea pt ca geografia invatata de tine nu prea corespunde cu realitatea, cutremurele din vrancea se produc datorita unui bloc litosferic scufundat, un rest al procesului de subductie neogena.
    http://www.cutremur.net/forum/thread-775-post-21524.html#pid21524
    Cand ii auzi pe toti cu afirmatii de genul: „Eu sper sa nu se intample nimic.” sau „stati dom’le linistiti n-o sa fie dom’le nimic” realizezi cat de usor uita oamnii si cum nu realizeaza uriasul potential distructiv pe care il are Vrancea. Vrancea ne ofera pe tava un seism major cel putin odata la 30 de ani indiferent ca ne dorim sau nu acest lucru, este un adevar cu care ar trebui sa ne obisnuim. Din pacate romanul nu realizeaza decat atunci cand este lovit din plin si vede totul ca pe o pedeapsa „de la Dumnezeu”. Oare cand vom ajunge sa investim in prevenirea acestui tip de cataclism, sa investim in educatie si instruire pentru a incerca sa reducem numarul victimelor. De ce in Japonia se poate si la noi nu? De ce acolo oamenii inteleg anumite lucruri pe cand romanului de rand nu-i pasa?

  3. dantanasescu
    joi 23 Iulie, 2009 la 11:28 am

    @Baiatuldingara Văd că tu cauţi pe cineva cu care să te contrazici, dar nu ai cu cine. Un cutremur de subducţie nu se poate compara cu unul de origine vulcanică cum sunt cele de pe coasta Americii sau Japonia. Pe urmă este o mare diferenţă, ca efecte, între cutremurele de suprafaţă şi cele de mare adâncime.

    În articolul meu nu cred că am specificat că cu pot fi efecte devastatoare în cazul unui cutremur în România. Aşa că…

  1. vineri 11 Septembrie, 2009 la 8:57 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: