Prima pagină > Fapt divers, Foto > Festivalul Internaţional al Gătitului

Festivalul Internaţional al Gătitului


Azi am dat o tură pe la Festivalul Internaţional al Gătitului care a avut loc în Parcul Izvor din Bucureşti. Nu am fost prea bine echipat pentru că mi-a fost lene sa car şi am avut la mine doar o „săpunieră” Panasonic.

Atmosferă aproape identică cu paranghelia lui Vanghelie de 1 Mai. Dacă ar fi fost mai multe grătare cu mici, aş fi zis chiar că e 1 Mai. Mă aşteptam să văd ceva bucătari care gătesc, dar toată zona părea mai mult un fel de târg de artizanat şi produse alimentare. Poate şi pentru că m-am dus la „spartul târgului”, azi fiind ultima zi, cea în care s-au decernat premiile.

Am văzut un fel de festivitate de premiere, după care toată atenţia a fost îndreptată spre standul elveţian, unde un tip se dădea la microfon, mare cunoscător de sarmale, mămăligă şi alte produse tradiţionale româneşti, care, chipurile s-ar găsi şi la ei.

Tot aici am avut ocazia să mă întâlnesc cu domnul Traian Băsescu, preşedintele României, ieşit cu soţia la o „baie spontană” de mulţime. Din cauza îmbulzelii din jurul său, fiind înconjurat de mulţime, de cameramani şi fotografi care îl urmăreau pas cu pas, nu am reuşit să fac decât două fotografii lizibile. Mai ales că mi-am luat şi câteva îmbrânceli de la un SPP-ist îmbrăcat în civil căruia i s-a părut că zăbovesc prea mult în faţa preşedintelui.

Am fost surprins să constat că Băsescu, în ciuda ultimelor evenimente politice, este încă foarte popular. Mulţi oameni îi strîngeau mâna şi îl felicitau, iar alţii comentau: „Ce bă, crezi că e Ceauşescu, ăsta nu are nevoie de gardă de corp!”

Iată şi câteva imagini:

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: