Prima pagină > Fapt divers > Civilizaţia românească

Civilizaţia românească


Eram în tramvai aşteptând să cobor la prima staţie. În faţa mea, două ţărănci cu aere de parvenite. După faţă şi îmbrăcăminte păreau din categoria celor care vând zarzavat în piaţa Obor sau care sparg seminţe la Hala Traian.

Una din ele îi povestea de zor celeilalte, cu un aer degajat, cum îşi face ea toată treaba în casă cu aparatură super performantă şi  ultra tehnologizată. Erau foarte relaxate, cu toate că stăteau exact în dreptul uşii.

Când tramvaiul a ajuns în staţie şi am vrut să cobor, am constatat că ţoapele nu aveau de gând să se mişte de acolo, cu toate că staţia de tramvai era chiar în dreptul intrării de metrou şi o mulţime de oameni din spatele lor voia să se dea jos, iar o mulţime şi mai mare voia să urce.

Puţin ofticat am iniţiat următorul dialog:

Eu: Frumos, frumos v-aţi aşezat! Aşa să faceţi mereu!

Ţăranca: Da’ ce nu ştii să întrebi dacă cobor?!!! (Nu-şi recunoaşte greşeala, nu-şi cere scuze, acuză pe celălalt)

Eu: Păi acolo trebuie să stai???

Ţăranca: Da’ unde vrei să mă aşez, în capu’ tău?!!! (Nu-şi recunoaşte greşeala, nu-şi cere scuze, atacă pe celălalt)

Am încheiat dialogul exprimându-mi public intenţia de a întreţine ceva raporturi sexuale orale cu respectiva şi mi-am văzut de drum.

La metrou, în tren, doi cocalari, cu pantaloni scurţi, raşi pe cap şi în papuci, stau de vorbă blocând tot spaţiul de trecere. Unul din ei, cu faţă de recuperator, poseda şi o burtă care se revarsa generos de sub tricou. Celălalt ţinea sub braţ un pepene verde.

Printre cei doi îşi face loc cu greu un alt burtos, tuciuriu şi ceva mai în vârstă. Le atrage atenţia  că nu este frumos să blocheze drumul. Cel cu pepenele îi răspunde în timp ce îl priveşte pieziş: „Da bă şi care e treaba, mergi mai departe!” (Nu-şi recunoaşte greşeala, nu-şi cere scuze, persiflează pe celălalt)

Din punct de vedere psihologic cele două atitudini mai sus menţionate, a ţărăncii respectiv a cocalarului, ar putea fi catalogate ca egocentrice şi agresive. În termeni populari asta se numeşte nesimţire şi obrăznicie. Pe scurt, cam aşa poate fi rezumată atitudinea cea mai răspândită a românului: „Eu sunt centrul Universului, eu sunt perfect, iar toată lumea trebuie să se învârtă în jurul meu”.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: