Prima pagină > Fapt divers, Părerea mea > Un om împlinit

Un om împlinit


Astăzi am fost pe la facultate să-mi plătesc taxa. Când am ieşit, am luat-o în altă direcţie decât cea obişnuită, pentru că mai aveam nişte treburi.

La un moment dat, înaintea mea îl zăresc pe decanul facultăţii pe care o urmez, domnul Dumitru Titus Popa. Un tip înalt, robust şi destul de înaintat în vârstă (70 – 80?!), dar care se ţine bine. Domnul Titus, un mare gagicar de felul lui, este unul dintre cei mai erudiţi şi mai inteligenţi profesori pe care i-am avut. Am fost la toate cursurile domniei sale, pentru că îmi place talentul său oratoric şi felul în care ştie să prezinte informaţiile.

Acum domnul decan mergea înaintea mea, agale şi cu mâinile la spate, făcând abstracţie de toată agitaţia din jurul său: oameni găbiţi să prindă tramvaiul sau să ajungă la treburile lor, şoferi nervoşi care ăşi tăiau calea etc.

L-am ajuns din urmă, i-am urat toate cele bune şi l-am întrebat:

– Aţi ieşit la plimbare?

– Nu, mă duc să iau autobuzul! mi-a răspuns păstrând acelaşi aer relaxat şi detaşat de tot ce se întâmplă în jurul său.

Mă gândesc că aşa trebuie să fie un om care are o viaţă împlinită…

  1. vineri 2 Octombrie, 2009 la 10:53 pm

    Depinde ce intelegi prin viata implinita.

  2. Sâmbătă 3 Octombrie, 2009 la 9:29 am

    Tare tipu’😀 Nici mie nu-mi place sa dau detalii. Gen:
    -De unde te cunosc?
    Eu: Nu te cunosc.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: