Prima pagină > Fapt divers, Misoginisme, Părerea mea > Manipularea prin limbaj

Manipularea prin limbaj


Femeile doresc, la fel ca şi bărbaţii, să conducă, să domine, să controleze. Poate chiar mai mult decât bărbaţii. Dar, pentru că nu se simt la fel de puternice, curajoase, sigure pe ele, aşa, ca sexul opus şi invidiat, apelează la mijloace mai neortodoxe pentru a-şi impune dominaţia şi controlul.

Damele sunt, prin natura lor, mai iraţionale decât noi, masculii. Folosesc o gândire bazată în special pe presentimente, impresii, superstiţii şi în general tot ce ţine de lumea subconştientului. Întotdeauna răstălmăcesc tot li se spune, iau lucrurile la modul personal şi folosesc din plin figuri de stil gen hiperbolizări, metafore, comparaţii etc.

De exemplu, dacă o femeie vă întreabă cum îi stă rochia de pe ea şi îi spuneţi că e cam strâmtă, imediat se va ofusca: „Cum adică, vrei să spui că sunt grasă?!!!”. Dacă timp de o lună o scoţi în fiecare seară în oraş şi o zi nu, în seara respectivă se va plânge că „nu o scoţi niciodată din casă”.

Cu ceva timp în urmă eram la serviciu şi priveam pe fereastră de la etajul al şaselea, unde aveam sediul. Am observat două piţipoance care coborau dintr-o maşină de fiţe şi i-am spus unui coleg: „Uite ce maşină au târfele!” La care o tipă aflată prin preajmă a sărit imediat: „De ce consideraţi voi bărbaţii că dacă o femeie are maşină înseamnă că e târfă? Uite, eu nu sunt târfă!”

Deci ce observăm aici? În primul rând colega ia totul la modul personal considerând că m-am referit la ea, când de fapt era doar o observaţie întâmplătoare. Atribuie un raport cauză-efect unor lucruri care nu au nicio astfel de legătură (nu există nicio legătură între a avea maşină şi a fi târfă) şi generalizează; nu toate femeile care au maşină sunt târfe.

Acum că ne-am lămurit cât de cât cu modul de gândire al femeii, să vedem cum manipulează ea prin limbaj. Adoptând o atitudine pasiv-agresivă, femeia foloseşte un mod de comunicare mai „pe ocolite”, numit de unii psihologi metalimbaj (nu trebuie confundat cu termenul omonim folosit în teoria comunicării, predată la facultaăţile de jurnalism). Metalimbajul foloseşte expresii curente pentru a sugera un mesaj, mai mult sau mai puţin subliminal, altul decât exprimat de acestea în mod obişnuit.

Idaho are un articol pe blogul ei, care dealtfel m-a inspirat să-l scriu pe cel de faţă, în care condamnă mai multe astfel de expresii şi în mod surprinzâtor, se şi dezice de ele. Expresiile, în viziunea autoarei, ar fi o dovadă de imaturitate din partea celui care le utilizează.

Lista ei cuprinde următoarele expresii: “Nu mă simţi…” “Nu mă înţelegi…” “Nimic…” “Mă rog…” şi “Mda…”.

Haide să le analizăm pe rând din punct de vedere al metalimbajului:

– „Nu mă simţi” se traduce prin „Vreau să fii sclavul meu şi să faci tot ce doresc fără ca eu să îţi spun„.
– „Nu mă înţelegi” înseamnă „Am chef să mă pisicesc şi vreau să mă răsfeţi ca pe un copil„.
– „Nimic…” se traduce prin „M-ai supărat foarte tare dar nu am chef să discut acum. Mă voi răzbuna cu prima ocazie„.
– „Mă rog…” este echivalent cu „E părerea ta, dar eu nu sunt de acord„.
– „Mda” este cam tot aia  cu „Mă rog…” dar uşor nuanţat spre „Hai să zicem ca tine, dar eu tot sunt de altă părere„.

În concluzie, nu întotdeauna ceea ce spune o femeie este ceea ce vrea să comunice în mod aparent şi scopul fundamental al comunicării sale nu este acela de a transmite informaţii, ci mai mult stări de spirit, emoţii şi… ordine şi comenzi subliminale pentru bărbaţi.😆

Exact ca în reclama asta😆

PS: Este adevărat că şi bărbaţii folosesc aceste expresii, dar mult mai rar ca metalimbaj.

  1. joi 8 Octombrie, 2009 la 4:16 pm

    Să ştii că eu am auzit aceste expresii şi la bărbaţi… De fapt, bărbaţii m-au făcut să scriu articolul, că de la femei e clar la ce să te aştepţi. Eu urăsc aluziile şi prefer să mi se spună o chestie drept în faţă. Dar mă voi interesa de metalimbaj, că pare un subiect interesant.🙂

    • dantanasescu
      joi 8 Octombrie, 2009 la 4:23 pm

      Cred că ai citit şi PS-ul de la sfârşit.🙂
      Singura lucrare în care am întâlnit termenul cu acest sens este „Talk Language – How To Use Conversation For Profit And Pleasure” de Allan Pease şi Alan Garner, tradusă la noi sub titlul „Limbajul vorbirii” la Editura Polimark, 1994.

      • joi 8 Octombrie, 2009 la 4:25 pm

        Poate corectezi tu greşelile… Par o mică analfabetă şi asta doar pentru că m-am grăbit!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: