UE nu ne mai dă voie să ne jelim morţii
Parlamentarii au aprobat în Senat o lege care transformă ritualurile de înmormântare în istorie. Bocitul şi convoiul funerar cu sicriul deschis nu mai sunt permise.
Noua lege ar reglementa şi felul in care trebuie să arate cimitirele. Toate trebuie să aibă capelă cu cameră frigorifică şi perdea de arbori de jur imprejur. Permite şi apariţia cimitirelor private, lucru cu care Biserica nu se poate impăca. Odată adoptată legea, cimitirele vor trebui să aibă alei pietruite şi asfaltate şi, neapărat, canalizare.
Iniţiatorul acestui proiect de lege, profund anti-democratic şi care încalcă nu numai tradiţiile ortodoxe române, dar şi obiceiuri populare vechi de mii de ani, este nimeni altul decât deputatul UDMR Petru Lakatoş
Când mă gândesc că UDMR este unul din principalii aliaţi ai PSD, iar premierul propus de opoziţie este Klaus Johannis, vânzătorul de copii, mai, mai, că îmi vine să îl votez pe Băsescu pe 6 decembrie!
Daca il votezi pe Basescu, dau o cafea. Dar trebuie sa ai dovada.