Arhiva

Posts Tagged ‘poponetz’

Actriţa elevată şi cocalarul de Dorobanţi

Duminică 20 decembrie, 2009 Lasă un comentariu

Maria Dinulescu s-a cuplat cu Poponeţ! O ştire de prima pagină pentru toate tabloidele româneşti.

Pe mine personal mă lasă rece acest gen de ştiri, cu x s-a cuplat cu y şi au făcut şi au dres etc. În cazul de faţă mă intrigă faptul că „ea” nu părea a se încadra în categoria standard de piţipoancă vânătoare de băieţi cu bani. Nu părea a fi nici o Monica Columbeanu, nici Ramona Gabor sau Simona Sensual.

Eu aveam despre Maria Dinulescu imaginea unei tinere actriţe talentate, care vrea să fie cunoscută prin ceea ce ştie să facă în domeniul artistic şi care nu acceptă compromisuri pentru un trai luxos sau pentru a avansa în societate.

Am văzut-o în numeroase interviuri cu ocazia diverselor lansări sau festivaluri de film. A jucat în pelicule ca „Trafic”, „Milionari de weekend”, „California Dreamin’ „, „Păcatele Evei”. Părea o fată interesată de muncă şi carieră şi mai puţin de relaţii bazate pe interes. Acum m-am convins că nu este decât o ţărăncuţă care a plecat de acasă cu gând de căpătuială.

Cât despre Codin Maticiuc alias „Poponeţ”, cred că nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că face parte din acea categorie arhicunoscută de „băieţaş de Dorobanţi”, care consideră că dacă tac-su e plin de bani, îşi poate permite să colecţioneze femei, aşa cum alţii colecţionează timbre, însigne sau cutii de bere.

De fapt cee ce  m-a indignat mai tare au fost unele comentarii la un articol scris pe această temă de Dragoş Vasile pe VoxPublica. Un articol bun şi scris într-o notă decentă, dar la care au comentat tot felul de rataţi care îl acuză pe autor că este invidios, că este sărac, că e un “şmecher cu ţigara în gură, care se masturbează neputincios la gagica altuia” şi alte asemenea imbecilităţi.

Care sunt ideile care se desprind de aici? În primul rând că numai cei plini de bani îşi pot permite femei din zona showbiz/monden şi în al doilea rând faptul că Maria Dinulescu este o mare „superbitate” de femeie. Primul lucru este un fapt şi reflectă starea jalnică a societăţii româneşti, dar cu al doilea nu sunt deloc de acord. Maria Dinulescu nu este un exemplar pur-sânge ci o persoană absolut comună şi lipsită de calităţile unui fotomodel.

Marea mea dezamăgire  este aceea că am realizat că nu există femei cinstite, ci doar piţipoance care abia aşteaptă să se vândă.  Şi toate au ceva în comun: niciuna nu recunoaşte adevăratele motive ale relaţiei lor. Există întotdeauna scuze. Monica Columbeanu îl iubeşte pe Iri pentru că este inteligent. Maria Dinulescu s-a cuplat cu Poponeţ pentru că este de asemenea inteligent, „are o privire sinceră, curată” şi „o căldură de care ea are nevoie”.

Mai demult, o reclamă ne promitea „căldurică de la păsărică”, acum Maria Dinulescu are „căldurică de la Poponeţ”. Să râd sau să plâng?