Arhiva
Mulţumiri pentru 2009
Pentru că mai sunt câteva ore până la trecerea în noul an 2010, am făcut o privire retrospectivă referitoare la acest blog
De la înfiinţarea sa, pe 12 august 2008 şi până acum, a adunat 428 de postări şi 1717 comentarii. Cel mai mare trafic a fost realizat pe data 10 septembrie 2008, când s-au înregistrat 1705 vizite. În 2009 cel mai mare număr de vizite a fost de 1381, realizat pe data de 10 decembrie, când a fost înregistrat şi recordul de 169 de accesări simultane.
Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au citit în 2009 şi au contribuit la creşterea acestui blog, prin comentarii şi link-uri.
Mulţumiri speciale pentru: DeeDee, Danz3l, Darael, Mitza, Ndrey, Nu credetzi, Zangaman, Florin, Cipistan.
Voi continua să scriu pe acest blog, cu toate că am deschis unul nou aici şi vreau să-l trec pe domeniu.
Vă urez tuturor un An Nou fericit şi să ne vedem cu bine, în blogosferă, în 2010!
zoso, acest expert al limbii române
Mai ţineţi minte celebra replică din filmul „Spiderman”? „Remember, with great power, comes great responsibility.”
Dacă zoso tot se dă cel mai influent blogger din România, nu ar trebui să fie acest citat valabil şi pentru el?! Nu ar trebui să aibă o responsabilitate pe măsura „influenţei” sale? Nu ar trebui să fie el, în calitate de model de urmat, un as al limbii române şi un expert al comunicării prin scris?
Uitaţi-vă aici, hal de corectitudine în scriere şi exprimare!
zoso i-a luat interviu lui Basescu
zoso să nu cedezi în faţa SISTEMULUI TICĂLOŞIT! 😆
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Futezătorii
A apărut http://futezatorii.ro/. În spatele articolelor se pare că se află PiticiGratis şi Mantzy. Dacă ştiţi cine sunt, nu mai are rost să comentez prea mult. Satiră şi umor stil Caţavencu. Oare or fi înregistrat la OSIM marca „Futezătorii„?
Cât valorează Dan Lee pe Internet
Am aflat astăzi de pe toateBlogurile.ro cam cât valorez eu, mai precis acest blog, pe piaţa online. Deci, aş să putea câştig zilnic 0,71 €, lunar 21 € şi aş putea să vând blogul cu 607,15 €.
Cred că zoso moare de invidie! 😆
Eveniment cultural-artistic sportiv în Piaţa Naţiunile Unite
Începând de mâine, în fiecare zi, între orele 10:00-18:00, în Piaţa Naţiunile Unite va avea loc un eveniment cultural-artistic sportiv, unic în istoria Internetului şi a blogosferei româneşti.
Programul este încă o surpriză, dar se pare că veţi asista ori la cum ia bătaie Arhi de la cineva, ori cum cineva îi suge pula lui Arhi. Veniţi cu aparatele foto pentru că se vor organiza şi flashmob-uri pe aceste teme, photowalk-uri, spectacole de pantomimă etc.
Intrarea este liberă, iar înregistrările spectacolelor vor fi postate pe HappyFish. Întreaga poveste aici.
Google PageRank – o grea lovitură dată bloggerilor mici
Recenta recalculare a page rank-urilor paginilor web a dus la o nouă ierarhizare a site-urilor şi blogurilor pe Internet.
Dacă în cazul bloggerilor consacraţi page rank-ul s-a menţinut, în cazul miilor de bloguleţe de pe WordPress, Blogger, etc acesta a coborât, în cele mai multe cazuri, la zero.
În cazul meu, anul trecut aveam page rank 4. După o recalculare a coborât la 3, iar acum am ajuns la zero absolut! 😦
În aceste condiţii este foarte descurajant pentru cine vrea să facă un blog din care să scoată bani. Vom asista deci la o serie masivă de sinucideri şi înmormântări ale blogurilor (bloggerilor)?!!! Că vorba aia, e criză, frate!!!
Later Edit: M-am uitat acum la PR-ul meu şi văd că a revenit la 3. 🙂 Să fi fost un glitch?!!!
Pe când un Youtube Gathering în România???
În România sunt deja un lucru obişnuit tweetmeet-urile, blogmeet-urile, wordpresscamp-urile sau alte manifestări de acest gen. Dar pe când şi o întrunire a utilizatorilor de Youtube, un „Youtube Gathering”, ca în exemplul de mai jos???!
Batjocorirea sărbătorilor creştine
Atât Sfintele Paşti, cât şi Crăciunul au încetat de ceva vreme să mai fie sărbători religioase, în special pentru mass-media. Iisus Hristos, cel căruia îi sunt închinate aceste sărbători a ajuns să fie un personaj marginalizat, care este amintit în treacăt doar în cadrul emisiunilor ce transmit în direct sau reluare slujbe religioase.
El a fost înlocuit cu succes cu Moş Crăciun cel roşu şi sania sa cu reni şi de iepuraşul care aduce ouă frumos colorate. În rest, sărbătorile înseamnă cumpărături cu nemiluita, ghiftuială, băutură cât cuprinde şi excursii la munte, la mare, în ţară sau în străinătate.
Rolul lui Iisus a rămas acela de a fi subiect de batjocură şi ridiculizare pentru puşti care se cred interesanţi sau indivizi manipulaţi şi îndoctrinaţi de propaganda pro globalizare.
În seara de Paşti la televiziunea antihristică ProTV s-a desfăşurat o ediţie specială a emisiunii mega-cacealma „Dansez pentru tine”. Prima batjocură adusă sărbătorii Învierii este faptul că aceşti oameni lucrează în zi de sărbătoare, punând banul mai presus de orice.
În al doilea rând, în monologul de deschidere al lui Ştefan Bănică Jr. nu se aminteşte nimic despre Înviere, Iisus sau de vreo semnificaţie a acestei sărbători. Toate glumele au ca subiect mâncarea şi băutura în exces.
Iar în al treilea şi nu în ultimul rând, prea-ipocrita Iulia Vântur compătimindu-i pe nefericiţii copii ai familiilor „năpăstuite de criză”, aduse ca momeală pentru sufletele milostive, repeta într-una că „iepuraşul nu a venit” şi la aceşti copii, cuminţi dealtfel, să le aducă „dulciuri şi jucării”. Păi cum vine asta, frate?! Adică, pe lângă faptul că nu ştiu cum şi-a făcut intrarea acest iepuraş în sărbătoarea creştină a Învierii Mântuitorului, acum mai aduce şi dulciuri plus cadouri copiilor!!! Eu ştiam că aduce doar ouăle încondeiate!
Revenind la Iisus şi la simbolurile creştine, se poate observa o nouă modă in mediul online, în special pe bloguri, mai concret batjocorirea acestora, fie pentru a genera trafic, fie în virtutea dreptului la opinie. Alţii contestă religia, pentru că pur şi simplu au fost formaţi în medii de factură materialist-dialectică comunistoidă marca Alexandru Mironov, cu precădere Politehnică şi ASE. Mai sunt acei rockeri spălaţi la creier şi manipulaţi, care nu pot înţelege faptul că muzica rock nu are nicio legătură cu satanismul, magia neagră, ocultismul şi imageria cabalistică pe care o afişează. Aceştia îl hulesc pe Iisus doar pe motiv că aşa au văzut la alţii şi aşa „se cade” pentru un rocker. (Şi eu am fost rocker şi ascult acest gen în continuare).
Sunt dezamăgit să constat că am ajuns o naţiune fără suflet, un conglomerat artificial de indivizi mânaţi de dorinţe şi egoism, o turmă perfectă pentru edificarea societăţii de roboţi hedonişti ai Noii Ordini Mondiale.
HRISTOS A ÎNVIAT! 😦









Comentarii recente