Gărâna Jazz 2009 – ziua I

Am plecat din Bucureşti joi 16 iulie pe la prânz. Echipa formată din 4 cameramani: Vlad, Ionică, Alex şi Marius, Doru, regizor de montaj, Costică la sunet, eu la VTR, ingest şi tehnic şi bineînţeles Daniel ca reprezentant oficial sensotv.ro, ne-am îmbarcat în două „Logan-uri” şi o dubiţă burduşită cu aparatură audio-video, cabluri, trepiede şi tot ce mai trebuie pentru o astfel de acţiune importantă.

Drumul a durat cam 11 ore, cu o scurtă oprire în Piteşti, o escală la Craiova pentru „papa” şi o oprire în Reşiţa pentru alimentarea cu combustibil. Pe drum am remarcat, printre altele, tinerele oltence din Slatina şi Craiova, cu picioare lungi, mergând băţoase în fuste mini sau pantaloni scurţi, arhitectura caselor din Strehaia, cu multe turnuleţe în formă de pagodă, plaja Drobeta unde oamenii se bronzau ca la Mamaia, minunatele peisaje de pe malurile Dunării de la Baziaş, Orşova, sau şoseaua modernă dintre Caransebeş şi Reşiţa.

Partea cea mai grea şi mai anevoioasă a drumului a fost între Reşiţa şi Semenic, locul unde am fost cazaţi. A fost greu mai ales pentru că era deja noapte, iar drumul de munte şerpuia într-un ritm care mă ameţea şi pe mine, cu toate că nu eram la volan. Am ajuns cu greu la hotelul „Duşan şi fiul„, unde aveam rezervare, cam după miezul nopţii.

Aici, deşi condiţiile erau mai civilizate faţă de alte pensiuni din zonă (apă caldă, instalaţii sanitare şi mobilier noi) am fost dezamăgiţi de personal, care în afară de recepţioneră era format apropape în întregime din mârlani şi ţoape. Dar despre asta mai pe larg în episoadele următoare.

Prima zi de festival a început, pentru noi, pe la ora 12, în jurul prânzului. Mai întâi trebuie să ştiţi că totul se desfăşoară, acum, lângă satul Gărâna într-un loc numit Valea Lupului. Satul, devenit neîncăpător pentru un eveniment care a căpătat o asemenea amploare, este folosit doar ca staţiune agro-turistică pentru VIP-uri şi turiştii mai norocoşi. Ceilalţi, adică majoritatea, împânzesc împrejurimile cu corturile şi maşinile transformate în locuinţe mobile.

După ce am găsit cu greu un loc de parcare pentru maşini, am plasat dubiţa într-un loc strategic, lângă scenă, locul unde ne-am desfăşurat munca pe parcursul celor trei zile, am luat legătura cu organizatorii, în speţă domnul Marius Giura şi echipa sa de la „Jazz Banat”, ne-am luat legitimaţiile de presă şi am început să ne instalăm.

Vreau să precizez că aici, la Festivalul de Jazz de la Gărâna, trebuie să te bazezi mult pe improvizaţie atunci când îţi faci treaba. Aşa am făcut şi noi. După ce am tras cablurile şi le-am securizat, am confecţionat nişte postamente pentru camere din nişte paleţi, scânduri şi alte materiale găsite prin zonă. Am urcat în dubiţă două bănci şi trei scaune, am cablat kitul de montaj, casetoscopul, monitorul, laptopul, am făcut setările, am testat camerele montate pe trepiede şi gata studioul nostru de regie!

Prima zi, 17 iulie, a fost cea mai lungă şi parcă cea mai călduroasă. Am băut la sticle de apă minerală până le-am pierdut şirul. Concertul a început cu două ore mai târziu decât fusese planificat, adică după ora 21. Motivele au fost mai multe: pregătirile şi probele de sunet ale formaţiilor, problemele tehnice inerente şi nu în ultimul rând pana de curent datorată suprasolicitării reţelei de curent, care ne-a lăsat o vreme pe întuneric. Cauza a fost supra-consumul datorat atât sonorizării şi aparaturii de scenă cât şi numeroşilor comercianţi din zonă puşi pe profituri record.

Apropo de comercianţi! Preţurile erau mai peste tot mult umflate, iar vânzătorii te îmbiau la tot pasul să cumperi de la ei produse, care nu erau întotdeauna ceea ce pretindeau ei, sub aspectul calităţii. Astfel o sticlă de apă minerală de 0,5 l costa între 3 şi 4 RON, o bucăţică pătrată de coajă uscată de cocă cu nişte felii de roşii pe ea şi puţin caşcaval, numită „pizza” costa 5 RON, o plăcintă cu mere, cât un ştrudel 5 RON, o porţie de frigărui costa 15 RON, o bere la cutie „Timişoreana” 4 RON, iar la pahar (halbă) 3 RON. Eu am luat o porţie de piept de pui cu cartofi prăjiţi şi sos de usturoi, totul la 20 RON. Vânzătoarea mi-a dat să gust şi puţin gulaş făcut de nişte oltence, dar din păcate nu am mai apucat în zilele următoare să comand o porţie întreagă. Şi era aşa de bun!

Programul a debutat, aşa cum spuneam, pe la 9 şi ceva seara, în altă ordine decât cea anunţată. Prima formaţie care a urcat pe scenă a fost Andrej Jagodzinski Trio din Polonia. Au cântat o serie de prelucrări în manieră jazz după teme de Chopin. Jazz curat, cântat bătrâneşte, profesionist, dar nimic spectaculos. Nu mai ţin minte dacă au avut vreun bis.

Au urmat Jazz de necaz o formaţie din Timişoara formată din absolvenţi de Conservator. S-a remarcat saxofonistul, el fiind parcă şi liderul trupei şi vocalista care a atras de câteva ori atenţia publicului cu intervenţiile sale. Au cântat un jazz-rock ritmat şi antrenant presărat cu solo-uri instrumentale bine puse la punct.

Unul dintre favoriţii mei a fost chitaristul norvegian Terje Rypdal, cu formaţia sa, cu toate că mulţi nu au fost de aceeaşi părere cu mine. Din generaţia legendarului John McLaughlin, Rypdal s-a distins printr-o tehnică perfectă şi un sound eterat, ajutat de reverb şi de pedala de vibrato pe care le combina cu măiestrie. Pe alocuri a sunat în maniera lui Joe Satriani dar asta nu i-a afectat deloc originalitatea. Publicul a ovaţionat şi a urmat şi un bis, dacă nu mă înşel.

Atracţia serii a fost fără nicio îndoială formaţia Ronin din Elveţia. Condusă de pianistul Nik Bartsch şi aflată pentru prima oară pe scena de la Gărâna, trupa elveţiană a hipnotizat pur şi simplu publicul cu sound-ul său progresiv, extrem de elaborat, cu pasaje lungi, cu tentă psihedelică, cu o secţie de percuţie sofisticată, cu instrumente bizare, la care s-a adăugat clarinetul (sau saxofonul) contrabas, un instrument de circa 3 metri lungime, care s-a integrat perfect în peisajul sonor al formaţiei. Au avut două bis-uri şi ar mai fi fost şi altele, dacă băieţii nu aveau un avion de prins. După recital au dat şi autografe.

Spectacolul s-a terminat după ora 4 dimineaţa, aşa că m-am culcat pe la ora 5 şi jumătate dimineaţa, când deja începea să se lumineze de ziuă.